Avantajul faptului că trăim într-o lume digitalizată este că avem mereu la îndemână un aparat foto – smartphone-ul. Deși calitatea nu este întocmai cea a unei camera foto profesionale, cu doar câteva sfaturi utile, poți crea fotografii uimitoare cu telefonul.
Iată 10 sfaturi pentru a face poze mai bune cu telefonul:
1. Fă mai multe fotografii în același cadru. Exersează până iese rezultatul dorit, nu trebuie să păstrezi sau să printezi fotografiile nesatisfăcătoare.
2. Află ce poate face camera telefonului tău. Citește toate specificațiile, dacă nu știi exact cum se folosesc unele funcții, caută pe net, după care fă multe fotografii până înveți ce și cum poate face. Examinează focusul, modurile, luminozitatea, tot ce contează la o fotografie.
3. Fotografiază în lumină naturală, pe cât posibil, afară. Atmosfera creată printr-o fotografie e puternic influențată de luminozitate, iar fotografiile făcute cu telefonul ies mai bine la lumină naturală, deoarece ele nu sunt atât de performante precum camerele foto.
4. Evită să folosești zoom digital. Acesta creează rezultate slabe și o imagine de calitate inferioară, deoarece reduce rezoluția imaginii. Optează pentru zoom optic.
5. Folosește modul HDR. Acest mod adaugă detalii din zonele întunecate și cele luminoase pentru o mai bună expunere, ceea ce poate fi o alegere excelentă atunci când există o diferență mare între cele mai luminoase și cele mai întunecate zone ale imaginii.
6. Folosește programe de editare. Există o mulțime de instrumente de editare pentru fotografii, atât pentru telefon, cât și pentru laptop, cum ar fi Adobe Photoshop sau Lightroom. Poți opta pentru o mulțime de aplicații gratuite, dar ai la dispoziție și instrumente profesionale de editat fotografii, dacă ești dispus să investești în ele. Cu ajutorul lor, poți retușa pozele în câteva momente.
7. Aplică regula treimilor. În regula treimilor, o imagine este împărțită în nouă blocuri egale care formează o grilă de trei pe trei. Urmărește să obții cele mai interesante părți ale imaginii în apropierea colțurilor acestor segmente, unde se întâlnesc liniile imaginare ale grilei.
8. Când e întuneric, sprijină telefonul de o suprafață plană. Când ești la un concert sau într-un bar, camera poate părea că „tremură”, ceea ce poate rezulta în fotografii estompate. Pentru a evita fotografiile neclare, sprijină telefonul de o suprafață plană când fotografiezi.
9. Descarcă câteva aplicații de fotografiat. Există o mulțime de aplicații, gratuite sau cu plată/abonament, cu care poți crea fotografii excelente, care au multe moduri și instrumente de editare destul de bune. Câteva exemple sunt VSCO, Snapseed ori Lightroom.
10. Optează pentru un telefon mai performant, cu o cameră mai bună. Poate știi deja, cum poți face poze mai bune, dar camera telefonului tău lasă de dorit. Dacă camera foto e un factor important atunci când alegi un telefon nou, poți citi pe diferite site-uri, bloguri sau forumuri să vezi care telefoane au camera mai bună în momentul actual.
Sperăm că sfaturile noastre ți-au fost utile și vei crea super fotografii, chiar și cu telefonul!
Dacă dorești să prepari ceva gustos de fotografiat, citește articolul nostru cu rețete „instagramabile”.
Iată cum poți crea fotografii estetice cu cafea.